Alkalin

Alkalin a început să asculte muzică electronică în 1983. Prima trupă de care a impresionat a fost Depeche Mode. Din 1990, a început să asculte house și techno, iar în 1995, după multe căutări a unor cluburi în care să se mixeze mai multă muzică electronică, a descoperit Studio Martin, un loc minunat care avea să devină cea de-a doua lui casă. Aici toata lumea era unită ca o mare familie! Acesta a fost locul în care artistul și-a petrecut mai bine de 5 ani, weekend de weekend. Încet, încet a început să cunoască din ce în ce mai multe stiluri și substiluri muzicale, apoi a aprofundat subiectul și a devenit interesat de cum se pot îmbina toate acestea într-un mix. De la început, mai exact din 1993, a fost fascinat de trance, de energia și sunetele perfecte care compun acest stil, dar în Martin se mixa orice, de la vocal house până la breakbeat sau drum and bass. Încet, încet în 1997, a început timid, să mixeze. A fost o perioada fantastică, din punct de vedere muzical, până prin 2000. În tot acest timp a participat la rave party-uri memorabile, făcute ad-hoc prin diverse locații: la subsolul blocurilor, în case părăsite, în hale dezafectate, la munte, la mare și oriunde putea cânta muzica electronică. După 2000, cu ajutorul neprețuit al lui Niki4 si Vladone, Alkalin începe o rezidență în DV8, primul club de afterhours din România. Timp de 2 ani mixează weekend de weekend, având parte de oameni entuziaști care dansau până la epuizare. Din 2001 până în 2007 împreuna cu Dan O, a participat la rave party-uri Synthplants. S-au făcut petreceri pe Dunăre, mai exact pe o insulă între România și Bulgaria, trei ani la rând (2002-2005). În 2005 a avut loc primul boat party din România, organizat de catre Synthplanths! S-a închiriat un vas de pasageri, iar aproape o mie de oameni au facut ruta Tulcea-Sulina, unde a continuuat party-ul timp de 3 zile pe plajă, la malul mării. Tot în 2005 artistul face cunoștință prin intermediul bunului său prieten, Andrei Energy, cu Snatt si Vix, cu care am legat o prietenie strânsă, până în ziua de azi. Împreună cu ei am mixat în diferite cluburi din București și nu numai, cum ar fi: Martin, Malibu, Sylver, Cheers, Kado și multe altele în perioada 2005-2009. Apoi din 2009, drumurile lor s-au despărțit, ei alegând calea lor, iar el pe a sa. În paralel a mai mixat la multe alte party-uri, mai ales când l-a cunoscu pe alt bun prieten, Terrarin. Împreună au susținut o serie de petreceri trance și techno, în diferite locații în perioada 2007-2010. De asemenea a participat la House Parade ediția 2008, care a avut loc în pădurea Bucov, de lângă Ploiești, unde a mixat pe camion. Începând cu 2009 până în 2012, împreună cu energicul Erick Szasz, a organizat o nouă serie de party-uri trance și techno, în diferite locații din București și din țară. În ianuarie 2013 a făcut cunoștință cu o persoană la fel de dedicată trance-ului, Pneumatix Spectre, împreună organizând party-urile intitulate Head into Trance. În câteva luni a ajuns la a 12-a ediție. Din punct de vedere muzical, Alkalin iubește trance-ul, stilul său fiind o combinație de uplifting-tech-psy-tribal techno-funky techno, iar pentru a sublinia asta folosește denumirea de Dark'N'Trance. Ca radioshow deține aceeasi denumire de Dark'N'Trance promovat și transmis la Trance-Energy Radio în fiecare miercuri de la orele 22:00 în România.
1 track, 0 playlist
Upcoming Events
Jungle Vibes VII
from to
Events
Amural 3 Festival Vizual
from to
Events
AWAKE Festival 2017
from to
Events
Amnesia Presents - Bucharest 2017
from to
Events
BEHIND CLOSED DOORS - 24h of music
from to
Events
Pestera Space Jazz
from to
Events
Creative Fest 2017 | 22-24 Septembrie
from to
Events
Structure Session 001 & Escape Venue re-opening
from to
Events

REC24 © Copyright 2017