Launmomentdat in parc 2017

Festivalul “Launmomentdat în parc” va avea loc în perioada 9-11 iunie 2017, în parcul Botanic din Timișoara. Programul se va desfășura între orele 14:00 – 00:00. Intrarea va fi liberă.
Aflat la a doua ediție, proiectul cultural va promova tinerii artiști locali de muzică și artă contemporană, alături de nume internaționale. Festivalul va include și o sesiune de after-party, care va avea loc în localurile partenere din Timișoara.
Launmomentdat în parc propune o simbioză între muzica electronică, cu formele ei diverse de expresie: house, techno, drum and bass, dub, electro, alternative; pe de-o parte, și teatru, film, pictură, fotografie, modă, meșteșuguri.
Frumosul parc dendrologic are mai degrabă un rol recreativ, decât botanic, numai nimerit pentru că, în așteptarea promisei fântâni muzicale, să ne îndeletnicim ca-n poveste, timp de trei zile, cu concerte și demonstrații de artă vizuală.
Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara. Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Timiș. “Launmomentdat în parc” susține victoria Timișoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Incoming!
Psychosix
from to
Events
Fabrik Noise - Eptic
from to
Events
Massive Gathering III festival
from to
Events
DelaHoya 21
from to
Events
Airfield Festival 2017
from to
Events
Dakini Festival 2017
from to
Events
Burning the beach festival 2017
from to
Events
Sons Of Gaia Chapter IV 2017
from to
Events
Waha Festival 2017
from to
Events
Transylvaliens Festival 2017
from to
Events
Solar Seeds in Transylvania 2017
from to
Events
Top music

REC24 © Copyright 2017